În atenția consumatorilor racordați la sistemul centralizat:
Vă informăm că, în vederea pregătirii sistemului centralizat pentru furnizarea încălzirii în sezonul rece, începând cu data de 01 octombrie 2024, vom proceda la efectuarea probelor de presiune la rece/cald a instalațiilor de încălzire din rețeaua secundară, inclusiv în instalațiile interioare ale blocurilor.
Rugăm pe această cale beneficiarii de agent termic, care au intervenit în instalațiile proprii, să ia măsurile ce se impun pentru evitarea eventualelor pierderi și a daunelor materiale care se pot produce și de care SC THERMONET SRL nu se face responsabilă.
În scopul remedierii operative a deficiențelor ce pot apărea în sistemul centralizat de termoficare, rugăm beneficiarii de agent termic să contacteze personalul specializat din cadrul Dispeceratului Termoficare – la numărul de telefon 0230 520 924.
De asemenea, precizăm că în conformitate cu prevederile art.30 din Legea Serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006 actualizată prin Legea 196/2021, începând cu data de 01.10.2024, nu se vor mai aproba deconectări de la sistemul centralizat de alimentare cu agent termic.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Director General,
SC THERMONET SRL
Mugur Ovidiu Corlățan